Drob de cartofi şi morcovi

de gratziela in Aperitive / Garnituri, 11 Iun 2011 | 6346 vizualizari

 

Ideea mi-a venit de la o reţetă pe care o făceam cu mare plăcere, frigănele de cartofi. Am început să pun fel de fel de legume, dar erau prăjite în ulei, şi cum nu-mi prea îmi fac bine prăjelile, am renunţat le ele.
Dar pentru a prepara ceva pentru cină, şi de ce nu, pentru mic dejun, m-am gândit la aceleaşi legume doar că le prepar la cuptor.

 

INGREDIENTE

  • 2 morcovi     
  • 4 cartofi mijlocii       
  • 1 ceapă     
  • ½ ţelină mare sau 1 ţelină mijlocie
  • 250 gr. caşcaval  
  • 5 ouă
  • 2 linguri smântână
  • 2 linguri cu vârf făină
  • pătrunjel verde
  • sare grunjoasă
  • piper negru măcinat
  • cimbru
  • tarhon
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Drob de cartofi şi morcovi:

 

Curăţă legumele de coajă şi le speli într-un jet de apă rece.

Rade cartofii, morcovii şi ţelina pe răzătoarea cu ochiuri mari, taie mărunt ceapa şi răstoarnă-le într-un castron mai mare. Laşi la urmă cartofii pentru că ei se oxidează cel mai repede şi amesteci bine.

Cureţi frunzele de pătrunjel de impurităţi, le speli, le tai mărunt şi le răstorni în castron.

Spală cu apă rece ouăle, sparge coaja şi răstoarnă peste compoziţie. Tot acum pune şi smântână, sare, piper, cimbru şi tarhon. Rade caşcavalul pe răzătoarea cu ochiuri mari şi adaugă la compoziţie.  Amestecă bine, poţi chiar să insişti câteva minute că nu strică.

Laşi să se odihnească 15-20 minute, timp în care legumele îşi vor revărsa din sucul lor pentru a da gust bun drobului. Pune două linguri cu vârf de făină, amestecă bine şi verifică să nu fie prea moale compoziţia trebuie să fie cam de consistenţa unui chec_ să curgă lent). Dacă este prea moale, atunci mai pune o lingură de făină.

Unge cu puţin ulei o tavă pentru copt, tapetează cu puţin griş şi răstoarnă compoziţia .

Nivelează cu o spatulă din lemn, uşor şi cu grijă, ca şi cum ai mângâia obrajii unui copil cuminte.

Încinge cuptorul înainte, fixează temperatura la 170°C (mediu la gaze), şi coace minunăţia aceasta cam 55 minute.

Dacă este copt (faci probă cu scobitoarea), scoate tava din cuptor  şi lasă să se răcească puţin.

 Poţi să serveşti caldă, dar este foarte bună  şi rece, chiar din frigider. Nu mai este nevoie s-o încălzeşti, dacă nu ai timp şi te grăbeşti.

Este un aperitiv pe care poţi să-l găteşti în orice anotimp fără să-ţi faci probleme cu procurarea. Este felia din farfurie care îţi va zâmbi mereu, şi dimineaţa la micul dejun, şi seara la cină când obosit, doreşti să mănânci ceva uşor împreună cu cei dragi. Este un amestec de culori care-ţi va încânta ochii precum o pictură impresionistă; când te vei fi înfruptat din ea, vei dori să rămână prietena ta permanentă, căci atunci când nu vei şti cu ce să-ţi încânţi familia, ea îţi va aduce mereu aminte de existenţa ei, precum o fotografie din albumul tău preferat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Drob de cartofi şi morcovi" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (7)

adry88 1

12.06.2011, 12:47

divainbucatarie 1

12.06.2011, 19:06

mamaieelena 1

13.06.2011, 08:44

dupa asa o descriere si fotografiere nu ai cum sa o uiti deci cu siguranta e si gustoasa imi place

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pui cu ciuperci și sos de smântână - O mâncare bună de te lingi pe degete

ieri la 11:19

Sendviș cu salată de ton - Rețeta pentru o gustare rapidă și sățioasă

pe 17.05 la 14:48

Tort Red Velvet  sau Tort Catifea Rosie perfect pentru orice sarbatoare

pe 17.05 la 10:38

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Drob de pasare